Newsletter:
Cautare:
 
"Este vremea zborului, sub semnul viitorului"
 
  Pasiunile se nasc singure, traiesc ascunse si foarte rar sunt marturisite. Eu sunt unul dintre acei oameni care a început zborul dintr-o mare pasiune.
Acasa Carti Despre noi Galerie foto Galerie video Noutati Contact

Optsprezece praguri

„Clipe de dural şi flacără şi raţiunea seacă de metal gonind cu două mii cinci sute de kilometri pe oră, rupeau timpul în felii netede ce nu se atingeau, clipele astea în care nu mai eram.”
„Celula de alarmă” - Doru Davidovici

Căsuţa cu acoperişul jos din marginea aerodromului este celula de alarmă. Acolo veghează la liniştea cerului, piloţii. Aşa cum este ea postată, pare că cerul îşi sprijină tâmplele pe olanele ei. Iar dacă ridici mâna sus, degetele se umezesc de roua norilor. Fuioare de văzduh coboară în acel ungher de lume, readucând aproape chipuri, spirite, minţi de oameni care s-au petrecut pe sub bolta ei de catedrală a veghii, a statorniciei şi a vieţii. Ca o răscruce de universuri – ultima staţie înainte de cer – în ea pot pătrunde însă numai cei pregătiţi. Doar cei care, sub circumvoluţiuni de viaţă, au adunat galoanele regale ale mersului prin aer.
Aici, netezimea câmpiei te uită între cer şi pământ, asaltat de lărgimea perspectivei. Cerul lui aprilie luminează colţurile camerelor, bretela de rulaj, hangarul avioanelor înarmate, câmpul de zbor şi livada din jur, betonul pistei şi piatra crucii. Toate par îmbătrânite, zbârcite la faţă, veştejite de stingerea suflării anilor, dar prin acceptare în landul lor, zămislesc o vecinătate familiară. Între toate acestea, te recunoşti.
Prin aerul ei de cetate fără metereze s-au pătimit toţi piloţii care vreodată au trecut pe sub arcul de boltă al Borcei. Dacă eşti atent, chiar le „simţi” prezenţa imaterială. Printre ei, DORU DAVIDOVICI. Doar gândind existenţa lui te pătrunde senzaţia năucitoare că el este acolo, sub umbra lunii, pe un creştet de drum prelins sub grâul câmpului, unde braţul cumpenei de la fântâna vieţii a rămas înclinat. Crucea piezişă a destinului uman, în care stă încremenită fulgerătoarea secundă a prăbuşirii, peste care, iată, optsprezece praguri s-au zidit, până la clipa prezentă, cu mirările, spaimele şi straniul ei. Ca într-un miracol în care copacii lumii, dialogând cu vântul, ne şoptesc ca să înţelegem de ce uneori şi piloţii rămân o dâră de condensare peste un apus sângeriu.
Cu cartea lui în braţe, oprindu-mă să gândesc citit-ul, m-a fascinat trosnetul focului în sobă, iar flăcările verzui uscau gândurile. Acolo, din răspântia ultimă, ogorul darnic răstoarnă pâinea pe mese de oameni. În lumea de jos, încetinită, puterea locului rămâne rodul. Cine este îngropat acolo, gârbovit de căderea zăpezilor – iarna şi legănat de unduirea holdei – vara? Cine a „coborât ca să urce”, iar caierul vieţii şi la depus, în fire fine, de tipar? Dar, multe întrebări pentru clipa asta încercănată. Era un gând rostit, parcă în vis, şi tot ca într-o visare îmi răspundeau flăcările din vatră, palpitând împreună cu ritmul inimii mele: un pas apăsat, altul pierdut; un pas real, altul închipuit. Ascultam nerăbdarea stelelor, a crengilor stejarilor bătrâni, a aerodromului. Grabă cuminte de a creşte, de a lumina, de a împlini o devenire. În vreme ce, pe răbojul vremii se desenează devenirea ţărânii, iar carţile-ferestre îmi şoptesc cuminţenia cu vorbe de vânt şi lumină de stea. Între pereţii celulei de alarmă, timpul creşterii şi vremea devenirii evoluează statornic. Cot la cot, ca într-o formaţie de luptă.
Cu zborurile lui în sânge, totdeauna caut cu tălpile sărutul pământului, îmi răcoresc fruntea lipită de geamul rece, iar noaptea mi-o învelesc cu amintiri. Mă descopăr într-o nesfârşită uimire a creşterii, a frământării şi a certitudinii: zborul zideşte. Odaia celulei pare goală acum, pereţii nu mai sunt decât un rotocolul care face culcuş tuturor semnelor de trecere şi întoarcere. Haloul prezenţelor-chipuri coboară în vise, striveşte anii cu fapte, alintându-mă cu mlădieri de grijă sub palme trudite şi blânde. Gândurile mele se opresc. Căci aşa îi simt eu toate absenţele: hăituind lenea, detestând prostia, dar veghind truda.
Fără el, un soi de întristare îmi osteneşte firea. Nu-l mai văd niciunde, îmi rostogolesc privirea înnorată prin unghere şi nu îi mai zăresc măcar silueta părelnică. El s-a grăbit să plece, nici nu a mai zăbovit să aştepte ploaia de vară, fiindcă o aripă senină de primăvară nu putea să ducă spre zenit decât o ofrandă fără cusur. Aşa că, l-a luat pe el. Şi pe Dumitru Petra. Nu-i mai întâlnesc în sala de pregătire, nu le mai aud respiraţiile din masca de oxigen a cabinei a doua, nu mai are cine să îmi spună „lasă, dă-i pace”, pentru a-mi alunga teama sau nelămurirea de-o clipă… De atunci, din acel aprilie păgân, bulgării i-au tot sărutat, i-au tot înlănţuit, până i-au ascuns de tot în chingile altei lumi.
Doru Davidovici a plecat şi în urma lui au rămas cărţile, amintirile de pripas şi câinele bătrân, iar în vreme şi el l-a urmat. Totul pare îmbătrânire statornică. Însă, ungherele celulei de alarmă şi oamenii ei îl recunosc şi tresar sub şoaptele paşilor de aer. Orfani de el, aşteptăm mereu să mai vină prin vis pentru a ne spune câte ceva, cu vorbe de vânt şi lumină. Să îi răsplătim regăsirea cu un zbor. Cât un prag.
Gând bun santinelelor bune ale acestei lumi.

DUMITRU BERBUNSCHI

Noutati:

Crepuscul de zbor

„Ceea ce ne salvează este să facem un pas. Întotdeauna, acelaşi pas, pe care omul îl reîncepe.” („Pământ al oamenilor” – Antoine de Saint - Exupery) Am decolat de sub grinda ... :: continuare ::

NEVOIA UITARII

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Oamenii învăţaţi spun că uitarea ar fi o deteriorare a memoriei ... :: continuare ::

Camaradul saptamanii

Citeste materialul pe adresa : http://www.presamil.ro/OM/2006/48/12.pdf ... :: continuare ::

Monstri sacri.

DORU DAVIDOVICI ÎNTRE ZBORUL SPRE STELE ŞI GLORIA POSTUMĂ Piloţii militari nu intră în cărţile de citire. Nu sunt, în accepţia largă a expresiei, persoane... :: continuare ::

LIMITELE

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Destul de des, fie că recunoaştem ori nu, ne aflăm limitele. Simţ... :: continuare ::

ZBOR DE LUPTA

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Nimic nu poate egala prezenţa zborului de luptă. Imprevizibila lui desf... :: continuare ::

De pe "www.aviatia.ro"

Cate ceva despre...... :: continuare ::

URCAREA LA CER

Pilotul de vanatoare traieste singur si moare la fel. Insa, pe aerodrom, nimeni nu stie si nici nu se arata ca-i gata sa moara. Asa este aceasta profesie: vecina cu vesnicia. Oricat ar fi de strapuns... :: continuare ::

OFRANDELE ZEULUI ZBOR

Omul, a deprins zborul. L-a învatat ca pe o povata, l-a abordat cu sfiala si l-a încercat cu timiditate, ca atunci când te afli cu adevarat în fata unei taine detinute doar de zei. Coborâta din... :: continuare ::

REFUGIUL

Chiar si asa, de vrem ori nu, daca suntem atenti la tectonica zilnica, lumea se misca. Merge. Poate o retrospectiva intelectuala polarizata in jurul vietii personale, destelenita dintre multiple ... :: continuare ::

CLIPA CARE VINE

Urca în avioane pilotii pentru ca aceasta le este profesia. Pentru ca asta stiu sa faca, iar avionul le este si arma si scut – necesara regasire în pustiul uscat al câmpului de lupta. Pilotii în ... :: continuare ::

Vremea schimbarilor - RENASTEREA

Din nastere, omul se vrea pazit de o uitare prea grabnica. Pentru asta se apuca de facut case, sapat fantani, nascut copii, plantat copaci si cate altele... Dar, dupa ciclul arhaic al anotimpurilor u... :: continuare ::

Conştiinţa

Când înveţi să scrii, când chiar te apuci de scris ori când, în buna regulă a strădaniei umane îţi câştigi pâinea de pe masă din această zăbavă, eu cr... :: continuare ::

Zbor de viaţă (1)

Moto:„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Toţi visăm. La revărsatul zorilor, la ziua de mâine, la ce va mai fi... :: continuare ::

Zbor de viaţă (2)

Moto:„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 M-am întors ca dintr-un vis. Visul pilotului de avioane supersonice pentru care str... :: continuare ::

Viaţa ca zbor

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii ’70 Fiecare rază de lumină ce trece prin geamul opac la exterior, dar prin... :: continuare ::

Zborul este vis lucid

Motto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Cei mai mulţi dintre oameni, când vorbesc despre zbor, parcă se transf... :: continuare ::

Rectificările timpului

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii '70 Diferenţa dintre un om obişnuit cu asprimea şi tăria pă... :: continuare ::

Note de lectura.

Intors din anticamera mortii Vrie! O descriere a unei vrii de catre un pilot aflat în cabina unui MiG 21! Un fapt uimitor! Ti se opreste respiratia numai când asociezi cuvintele vrie si MiG 21! Da... :: continuare ::

Ritualul zborului

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Un spectacol aerian este un ritual fără pereche. Pregătită mi... :: continuare ::

Piloţii de vânătoare

În zilele în care la Bucureşti se organiza cel mai mare Summit NATO din istorie, aviatorii militari români executau misiuni de luptă reale la cel mai înalt nivel, cu un desăvârşit ... :: continuare ::

ARIPA LANGA ARIPA sau vecinatatea oamenilor buni

Zborul, aceasta rupere lenta de o stare veche de mii de ani si învatata de omenire în mai putin de un secol, pare a nu fi o profesie. Nu este o meserie în acceptia generala a cuvântului. Nu are nimic ... :: continuare ::

Pilot cu experienţă

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Mă tot gândesc de ceva vreme la condiţia pilotului. Ce, dar mai... :: continuare ::

Anul ...avion.

Imagini aeronautice ...hazlii. Recomandat celor care au un umor ...retinut.... :: continuare ::

Celula de alarmă

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Mereu vrem să fim fiecare ceva separat. Să nu fim amestecaţ... :: continuare ::

Piloţii

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Într-o vreme în care aviaţia lumii străbate drumul până în... :: continuare ::

CAUZA

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Suferinţa omului impresionează. Reală, ruptă de orice formă... :: continuare ::

Om şi avion

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Astăzi scriu despre un om. Nu este un om special în accepţia g... :: continuare ::

Pilot fără zbor...

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Pilotul militar, când nu zboară, se descalifică. Încet, exact în ritmul... :: continuare ::

Facerea de rău

Omul, uneori rămâne doar cu gândurile sale, cu chipurile şi vocile acelora care, cumva în plan secund, trăiesc cu el, într-o lume a ideilor. Prin acest joc, tulburat constant de întreb&... :: continuare ::

Să te naşti a doua oară

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Ca pilot militar, urcând în alt avion decât cel care te-a consacrat ca luptător ... :: continuare ::

Puteti citi:

Fotografia zilei:

Filmul zilei :