Newsletter:
Cautare:
 
"Este vremea zborului, sub semnul viitorului"
 
  Pasiunile se nasc singure, traiesc ascunse si foarte rar sunt marturisite. Eu sunt unul dintre acei oameni care a început zborul dintr-o mare pasiune.
Acasa Carti Despre noi Galerie foto Galerie video Noutati Contact

Monstri sacri.

DORU DAVIDOVICI
ÎNTRE ZBORUL SPRE STELE ŞI GLORIA POSTUMĂ

Piloţii militari nu intră în cărţile de citire. Nu sunt, în accepţia largă a expresiei, persoane publice. Chiar dacă sunt scriitori consacraţi sau piloţi militari excepţionali. Nici „citirea” nu mai este cartea de căpătâi şi prima zăbavă a puiului de om care intră în viaţă după şapte primăveri de vreme.
La 14 ani de la moartea pilotului şi scriitorului Doru Davidovici, dintre amintiri ca senm al memoriei calde şi viaţa trăită între cer şi pământ pe un aerodrom din Bărăgan, aleg din colbul trecerii prin lume puntea bunei speranţe care apropie oamenii. Care te îndeamnă şi te susţine atunci când crezi că mai este ceva de spus. Când parcă ar mai fi de scris. Cu gândul limpede că semnul de respect din „scris” şi din „citit” ne face pe toţi un pic mai buni.

STABILOPOZII BUNEI SPERANŢE

... 20 aprilie 1989
Aerodromul Borcea avea oaspeţi. Lângă avioane, dimineaţa, amestecaţi între piloţi şi oameni de aerodrom la pistă, un grup de pictori. Majoritatea tineri iar între ei faţa bonomă, statura potrivită, păr grizonat – pictorul Ion Ţarălungă.
Zi de primăvară, zbor răzvrătit, înţelegere, culoare şi lumina peste pânza unei revelaţii omeneşti : prietenia.
A urma apoi vremea plecării, ultimul zbor – fatidica oră a neîntoarcerii – liniştea rece a gândurilor rupte, strigătul mut al inimii şi, spre seară, târziu, despărţirea : pictorii au plecat iar Doru Davodovici şi Dumitru Petra nu s-au mai întors. Doar câinele Tom a rămas în casa de sub salcâmi, să urle a pustiu, strigând cerului aşteptarea : Doru, nu mai putea veni.
...Aprilie 2003.
Şi bădia Ion Ţarălungă s-a dus... Nu în primăvară ci într-un august torid al anului 1999, nu cu avionul, ci aşa cum mor şi pictorii şi piloţii : singuri.
Chiar acum când scriu, după ce travaliul minţii şi zbaterea sufletului s-au mai linştit sub paşii mărunţi ai trecerii prin lume, eu îi simt undeva, nu ştiu exact unde, păzindu-ne nouă, celor rămaşi, cerul deasupra şi pământul sub picioare. Unul brăzdându-l iar celălalt dăltuindu-i drumul nevăzut în granitul de sub ochii noştri. Aşa i-am aflat eu. Aşa i-am cunoscut. Aşa îmi vor rămâne. Unul, Doru, mi-a spus la început zborul lui, a trezit în mine şi în generaţia mea nevoia şi apoi pasiunea profesiei. Iubirea profesiei. Profesia de „pilot militar cu tot ce presupune noţiunea”, pe care a iubit-o pentru că a înţeles-o şi pe care a înţeles-o pentru că a trăit pe un aerodrom. Iar în taină, singuri, înţelegând, ne-a făcut şi pe noi să înţelegem. Nu doar prin referire la oameni, avioane şi zbor. Ci prin altceva. Pentru că au ştiut cel mai bine că mereu, noi oamenii simpli, cunoaştem o realitate în ceva. Prin mijlocirea a altceva. Odată, uman rost de viaţă, resort de existenţă sau reprezentare mintală, iar altădată rezumat şăgalnic, dar esenţial, al acelei realităţi. Aşa au fost şi ne rămân cărţile lui Doru davidovici. Şi toate acestea pentru că Doru a fost cumva altcumva. Altfel de om, nu numai ca organism şi sensibilitate, ci altfel ca structură mintală şi spirituală. A trăit în realitatea aerodromului, croindu-şi viaţa după această realitate. A fost această vie realitate. Şi apoi, murind, ne-a lăsat-o nouă. „Să o scoatem în lume” când vom crede că ne alcătuieşte...
Celălalt – pictorul – ne-a arătat tuturor ce nu totdeauna vedem, păstrând taina pe foi de papirus vechi şi bun, ca ea să nu se piardă.
Doru ne-a luat de mână şi ne-a urcat în cerul păsărilor ca să înţelegem odată mai mult că spre cer se îndreaptă muritorii şi tot din cer, în această profesie, se întorc învingătorii.
Ion Ţarălungă, cu migala minţii şi a mâinii ce aduce culoarea la rang de hrană, a adus aproape de noi tot ce mai rămânea de văzut după ce zborul trecuse. Om ca şi noi, dar nu ca noi toţi, parcă ales şi format anume, făcut parcă să rezume în înfăţişarea lui – pictor şi om – văzduhul şi pământul nostru : câmpul de luptă al zburătorilor.
Fără să strige ori să ne fluture sub ochi cu ostentaţie, ei, poli calzi ai unei pasiuni cereşti, ne-au arătat prietenia. Iar dacă nu am fost grei de cap, dacă am ştiut şi am putut pricepe la vreme vecinătatea cu oameni aleşi, am rămas înnobilaţi cu aerul bun al strădaniei lor, rămânându-ne aproape semnul trecerii lor prin lume şi bucuria deschisă a faptului că am trăit în aceeaşi vreme.
Fiecare dintre ei ne-au învăţat purtarea blazonului. A acelui blazon ce adună în el şi ani grei şi glorie, nopţi de zbor de veghe şi de chin, zile sub soare şi ore păgâne, ţesut dintr-o viaţă trăită în marginea câmpului de zbor şi deopotrivă ridicat în slava stratosferei, adunat din foste linişti şi cules din zbuciumul spuiritelor alese.
Fără prihană şi fără răgaz, s-au aşezat fiecare în testamente umane înscrise citeţ, limpezi şi clare ca lumina zilei, curăţate de precaritatea vieţii cotidiene, dar ocrotite sub semnul bun al drumului, zborului şi culorii, care te arată cum eşti. Ne-au spus câte ceva despre citit, nu cititul în stele şi devenirile alunecoase, ci mai ales despre scrisul anterior, care orice s-ar spune rămâne şi se face într-o chinuitoare şi bolnăvicioasă încordare : este dare de sine. Şi pentru toate acestea, înscrisurile lor par a nu putea fi citite o singură dată...
Dincolo de toate, autorul acestor rânduri rămâne un ecou. Ecou blând al oamenilor ce au fost. Al oamenilor ce rămân în noi, în fiecare, cu frânturi de viaţă trăită şi spusă. De viaţă arătată. Rămasă în lume ca dar de recunoaştere.


ZBORUL,
UN MOD DE VIAŢĂ

Dacă este o certitudine faptul că viaţa unui om contează în măsura în care parte din ea s-a imprimat în viaţa celorlalţi, pentru unii mai mult, pentru alţii mai puţin, atunci este important ca ea, viaţa, să nu se imprime ca suferinţă. Să se regăsească în fiecare câte puţin, suprapusă peste viaţa lui ca o binefăcătoare rază de lumină.
Pentru mulţi dintre piloţii de vânătoare, care astăzi îţi ridică aripa în aerul rece şi curat al stratosferei şi care pentru totdeauna şi-au contopit propriul destin cu cerul şi liniştea patriei, şi poate nu numai pentru ei, viaşa, zborul şi cărţile lui Doru davidovici au rămas temelie şi zid, îndemn şi chemare, la început nesigură dar ispititoare ca o „fata morgana”, iar mai apoi certitudine.
Doru Davidovici a pus în noi, piloţii de astăzi, raza aceea de lumină caldă şi bună ca un balsam. Mai mult decât atât, el ne-a învăţat un mod de viaţă. Cu răbdare şi tact, Doru ne-a arătat lumea în care ne simţim bine : cea a aerodromului, deseori cufundată într-un umil anonimat, marcată de multiple renunţări şi colorată cu prea simple şi trecătoare bucurii, cu oameni aşezaţi dar nu lipsiţi de asprime, simpli dar curajoşi, cea a camarazilor de zbor, a femeilor frumoase şi inteligente, uneori melancolice şi triste, însă totdeauna optimiste.
Lucid şi ironic, deseori chiar complicat, uneori sentimental, deopotrivă crispat şi încrâncenat, Doru Davidovici s-a consumat în cărţile lui ca într-un zbor de luptă pornit sub zodia izbânzii, fără calcul şi zgârcenie, s-a cheltuit cu acea generozitate specifică piloţilor de vânătoare.
Ne-a învăţat lucrul acela rar care înseamnă trăirea zborului până la contopire, autentic, direct, cu un fel de frenezie sălbatică. El ne-a convins, simplu şi direct, că omul este o fiinţă deosebit de calificată pentru a trece glorios prin lume...
În liniştea şi singurătatea „celulei de alarmă”, Doru Davidovici şi-a sculptat „aripile argintii”, pregătind „intrarea actorilor” pentru necesara „dezminţire la mit”. Si-a încheiat „ultima aventură...” nu înainte de a ne convinge că „Victoria” se scrie totdeauna cu „V” mare. Iar într-un tainic 20 – aprilie - 1989 „zeiţa de oricale” i-a poruncit „Ridică-te şi mergi”, iar Doru, încălecând „caii de la Voroneţ” a plecat din astă lume către o „insulă misterioasă”, ori cine ştie, poate în „lumile galactice” despre care ne-a scris.
În urma lui a tras cortina norilor fără să ne dea explicaţii inutile...
- COLEGA, mi-e tare dor să zbor cu DUMNEATA...

Noutati:

Optsprezece praguri

„Clipe de dural şi flacără şi raţiunea seacă de metal gonind cu două mii cinci sute de kilometri pe oră, rupeau timpul în felii netede ce nu se atingeau, clipel... :: continuare ::

Crepuscul de zbor

„Ceea ce ne salvează este să facem un pas. Întotdeauna, acelaşi pas, pe care omul îl reîncepe.” („Pământ al oamenilor” – Antoine de Saint - Exupery) Am decolat de sub grinda ... :: continuare ::

NEVOIA UITARII

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Oamenii învăţaţi spun că uitarea ar fi o deteriorare a memoriei ... :: continuare ::

Camaradul saptamanii

Citeste materialul pe adresa : http://www.presamil.ro/OM/2006/48/12.pdf ... :: continuare ::

LIMITELE

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Destul de des, fie că recunoaştem ori nu, ne aflăm limitele. Simţ... :: continuare ::

ZBOR DE LUPTA

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Nimic nu poate egala prezenţa zborului de luptă. Imprevizibila lui desf... :: continuare ::

De pe "www.aviatia.ro"

Cate ceva despre...... :: continuare ::

URCAREA LA CER

Pilotul de vanatoare traieste singur si moare la fel. Insa, pe aerodrom, nimeni nu stie si nici nu se arata ca-i gata sa moara. Asa este aceasta profesie: vecina cu vesnicia. Oricat ar fi de strapuns... :: continuare ::

OFRANDELE ZEULUI ZBOR

Omul, a deprins zborul. L-a învatat ca pe o povata, l-a abordat cu sfiala si l-a încercat cu timiditate, ca atunci când te afli cu adevarat în fata unei taine detinute doar de zei. Coborâta din... :: continuare ::

REFUGIUL

Chiar si asa, de vrem ori nu, daca suntem atenti la tectonica zilnica, lumea se misca. Merge. Poate o retrospectiva intelectuala polarizata in jurul vietii personale, destelenita dintre multiple ... :: continuare ::

CLIPA CARE VINE

Urca în avioane pilotii pentru ca aceasta le este profesia. Pentru ca asta stiu sa faca, iar avionul le este si arma si scut – necesara regasire în pustiul uscat al câmpului de lupta. Pilotii în ... :: continuare ::

Vremea schimbarilor - RENASTEREA

Din nastere, omul se vrea pazit de o uitare prea grabnica. Pentru asta se apuca de facut case, sapat fantani, nascut copii, plantat copaci si cate altele... Dar, dupa ciclul arhaic al anotimpurilor u... :: continuare ::

Conştiinţa

Când înveţi să scrii, când chiar te apuci de scris ori când, în buna regulă a strădaniei umane îţi câştigi pâinea de pe masă din această zăbavă, eu cr... :: continuare ::

Zbor de viaţă (1)

Moto:„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Toţi visăm. La revărsatul zorilor, la ziua de mâine, la ce va mai fi... :: continuare ::

Zbor de viaţă (2)

Moto:„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 M-am întors ca dintr-un vis. Visul pilotului de avioane supersonice pentru care str... :: continuare ::

Viaţa ca zbor

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii ’70 Fiecare rază de lumină ce trece prin geamul opac la exterior, dar prin... :: continuare ::

Zborul este vis lucid

Motto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Cei mai mulţi dintre oameni, când vorbesc despre zbor, parcă se transf... :: continuare ::

Rectificările timpului

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii '70 Diferenţa dintre un om obişnuit cu asprimea şi tăria pă... :: continuare ::

Note de lectura.

Intors din anticamera mortii Vrie! O descriere a unei vrii de catre un pilot aflat în cabina unui MiG 21! Un fapt uimitor! Ti se opreste respiratia numai când asociezi cuvintele vrie si MiG 21! Da... :: continuare ::

Ritualul zborului

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Un spectacol aerian este un ritual fără pereche. Pregătită mi... :: continuare ::

Piloţii de vânătoare

În zilele în care la Bucureşti se organiza cel mai mare Summit NATO din istorie, aviatorii militari români executau misiuni de luptă reale la cel mai înalt nivel, cu un desăvârşit ... :: continuare ::

ARIPA LANGA ARIPA sau vecinatatea oamenilor buni

Zborul, aceasta rupere lenta de o stare veche de mii de ani si învatata de omenire în mai putin de un secol, pare a nu fi o profesie. Nu este o meserie în acceptia generala a cuvântului. Nu are nimic ... :: continuare ::

Pilot cu experienţă

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Mă tot gândesc de ceva vreme la condiţia pilotului. Ce, dar mai... :: continuare ::

Anul ...avion.

Imagini aeronautice ...hazlii. Recomandat celor care au un umor ...retinut.... :: continuare ::

Celula de alarmă

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Mereu vrem să fim fiecare ceva separat. Să nu fim amestecaţ... :: continuare ::

Piloţii

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Într-o vreme în care aviaţia lumii străbate drumul până în... :: continuare ::

CAUZA

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Suferinţa omului impresionează. Reală, ruptă de orice formă... :: continuare ::

Om şi avion

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Astăzi scriu despre un om. Nu este un om special în accepţia g... :: continuare ::

Pilot fără zbor...

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Pilotul militar, când nu zboară, se descalifică. Încet, exact în ritmul... :: continuare ::

Facerea de rău

Omul, uneori rămâne doar cu gândurile sale, cu chipurile şi vocile acelora care, cumva în plan secund, trăiesc cu el, într-o lume a ideilor. Prin acest joc, tulburat constant de întreb&... :: continuare ::

Să te naşti a doua oară

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Ca pilot militar, urcând în alt avion decât cel care te-a consacrat ca luptător ... :: continuare ::

Puteti citi:

Fotografia zilei:

Filmul zilei :