Newsletter:
Cautare:
 
"Este vremea zborului, sub semnul viitorului"
 
  Pasiunile se nasc singure, traiesc ascunse si foarte rar sunt marturisite. Eu sunt unul dintre acei oameni care a început zborul dintr-o mare pasiune.
Acasa Carti Despre noi Galerie foto Galerie video Noutati Contact

Pilot cu experienţă

Moto:
„Odată am ştiut să zbor, odată,
Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.”
Cântec folk din anii ’70
Mă tot gândesc de ceva vreme la condiţia pilotului. Ce, dar mai ales cât înseamnă el. Pentru sine şi pentru ceilalţi. Pentru structura din care face parte. A pilotului de avioane în general şi a pilotului militar în special. Cum, unde, când începe pasiunea, de unde devine profesie, cât este joacă, care îi este realitatea. Din ce este zidit, care-i este alcătuirea, ce îl face mai bun, ce îl recomandă şi îl întăreşte. Ce îl potenţează, dar mai ales ce îl omoară.
Multă vreme am crezut că piloţii, ca şi oamenii în general, nu se schimbă. Nu, nu vorbesc de partea evolutivă a condiţiei profesionale, ci de schimbarea esenţială: omul pilot. Însă, ceva mai târziu am înţeles: se schimbă piloţii ca şi oamenii. Paradoxal ar fi fost dacă nu ar fi aşa. Care este punctul fix, mobilul schimbării? Experienţa. Dar asta, parcă nu spune nimic. Vast răspuns, slabă relevanţă. Viaţa şi traiul între oameni? Poate. Însă, cum ar fi de cuantificat relaţia cu oamenii în termeni precişi? Greu. Să fie sufletul mobilul? Extrem de vast teritoriul şi nici măcar la îndemână. Ce mai rămâne? Inteligenţa. Până la urmă, ea este cea care determină relaţiile cu semenii şi cu locurile unde trăim. Cu lumea largă. Cu oricare din faţetele vieţii. Conştient, doar ea ne determină acţiunile. Un pilot pentru care experienţa nu-i doar ceva bun de scris prin caracterizări ordonate, ori de amintit în discuţii fără temă dată, va şti totdeauna că în afara inteligenţei, experienţa nu face nimic. Pilotul preocupat de inteligenţa proprie, de scara şi valoarea ei, cel ce caută răspunsuri viabile, logice şi care face mereu inexplicabilul de explicat, netezind asperităţile imposibilului, este pilotul care trăieşte. Care evoluează. Care zboară. Care vine de undeva şi merge spre un ţel determinat. Pentru care a avea experienţă înseamnă a învăţa. Iar dobânda experienţei este mişcarea. Mişcarea se produce în timp. Evoluţie în sensul schimbării. Dar, întrebarea persistă: ce este experienţa şi unde duce ea?
După un timp pilotul învaţă că una este să zbori tu pilotând şi alta este să fii zburat, învaţă diferenţa subtilă între a ţine mâna pe manşă şi a nu lăsa să se simtă asta, că zborul în dublă comandă nu dă siguranţă în plus, că vorbele despre zbor nu sunt contracte pentru viaţă, darurile cerului – ore de zbor – nu sunt promisiuni pentru mai târziu, că în aviaţie poţi să cazi intrând în pământ cu capul ridicat, sus, având ochii larg deschişi, pentru că avionul cere mereu să fie pilotat în racla timpului care înseamnă „acum şi aici”, învaţă sigur că ce este prea mult strică, iar ce este prea puţin omoară, inteligenţa îl sprijină să-şi afle limitele, rămâne doar să şi le respecte, află că poate să-şi aducă singur flori şi nu aşteaptă recompense, suportă, capătă forţă şi-şi cântăreşte valoarea între ceilalţi, ştiind sigur că prietenii se numără pe degetele unei singure mâini, iar avionul lui poate să-i ţină sufletul plin. Va afla cu timpul că zborurile sunt unice, că aterizările sunt obligatorii, că inteligenţa este semnul experienţei, iar în aviaţie prezentul este timpul vieţii.
Şi astfel, pilotul se schimbă: capătă experienţă. Îi face bine schimbarea? Sigur. El este ca luna: din orice punct, o singură faţă i se vede. Mişcare umană însemnând experienţa, pilotul „se arată”. Pe toate feţele şi punctele, alteori ascunse. Din toate zborurile. Cu toată inteligenţa.
Ce păcat că, experienţa inteligenţei se capătă numai cu timpul…
Dumitru BERBUNSCHI

Noutati:

Optsprezece praguri

„Clipe de dural şi flacără şi raţiunea seacă de metal gonind cu două mii cinci sute de kilometri pe oră, rupeau timpul în felii netede ce nu se atingeau, clipel... :: continuare ::

Crepuscul de zbor

„Ceea ce ne salvează este să facem un pas. Întotdeauna, acelaşi pas, pe care omul îl reîncepe.” („Pământ al oamenilor” – Antoine de Saint - Exupery) Am decolat de sub grinda ... :: continuare ::

NEVOIA UITARII

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Oamenii învăţaţi spun că uitarea ar fi o deteriorare a memoriei ... :: continuare ::

Camaradul saptamanii

Citeste materialul pe adresa : http://www.presamil.ro/OM/2006/48/12.pdf ... :: continuare ::

Monstri sacri.

DORU DAVIDOVICI ÎNTRE ZBORUL SPRE STELE ŞI GLORIA POSTUMĂ Piloţii militari nu intră în cărţile de citire. Nu sunt, în accepţia largă a expresiei, persoane... :: continuare ::

LIMITELE

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Destul de des, fie că recunoaştem ori nu, ne aflăm limitele. Simţ... :: continuare ::

ZBOR DE LUPTA

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Nimic nu poate egala prezenţa zborului de luptă. Imprevizibila lui desf... :: continuare ::

De pe "www.aviatia.ro"

Cate ceva despre...... :: continuare ::

URCAREA LA CER

Pilotul de vanatoare traieste singur si moare la fel. Insa, pe aerodrom, nimeni nu stie si nici nu se arata ca-i gata sa moara. Asa este aceasta profesie: vecina cu vesnicia. Oricat ar fi de strapuns... :: continuare ::

OFRANDELE ZEULUI ZBOR

Omul, a deprins zborul. L-a învatat ca pe o povata, l-a abordat cu sfiala si l-a încercat cu timiditate, ca atunci când te afli cu adevarat în fata unei taine detinute doar de zei. Coborâta din... :: continuare ::

REFUGIUL

Chiar si asa, de vrem ori nu, daca suntem atenti la tectonica zilnica, lumea se misca. Merge. Poate o retrospectiva intelectuala polarizata in jurul vietii personale, destelenita dintre multiple ... :: continuare ::

CLIPA CARE VINE

Urca în avioane pilotii pentru ca aceasta le este profesia. Pentru ca asta stiu sa faca, iar avionul le este si arma si scut – necesara regasire în pustiul uscat al câmpului de lupta. Pilotii în ... :: continuare ::

Vremea schimbarilor - RENASTEREA

Din nastere, omul se vrea pazit de o uitare prea grabnica. Pentru asta se apuca de facut case, sapat fantani, nascut copii, plantat copaci si cate altele... Dar, dupa ciclul arhaic al anotimpurilor u... :: continuare ::

Conştiinţa

Când înveţi să scrii, când chiar te apuci de scris ori când, în buna regulă a strădaniei umane îţi câştigi pâinea de pe masă din această zăbavă, eu cr... :: continuare ::

Zbor de viaţă (1)

Moto:„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Toţi visăm. La revărsatul zorilor, la ziua de mâine, la ce va mai fi... :: continuare ::

Zbor de viaţă (2)

Moto:„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 M-am întors ca dintr-un vis. Visul pilotului de avioane supersonice pentru care str... :: continuare ::

Viaţa ca zbor

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii ’70 Fiecare rază de lumină ce trece prin geamul opac la exterior, dar prin... :: continuare ::

Zborul este vis lucid

Motto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Cei mai mulţi dintre oameni, când vorbesc despre zbor, parcă se transf... :: continuare ::

Rectificările timpului

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii '70 Diferenţa dintre un om obişnuit cu asprimea şi tăria pă... :: continuare ::

Note de lectura.

Intors din anticamera mortii Vrie! O descriere a unei vrii de catre un pilot aflat în cabina unui MiG 21! Un fapt uimitor! Ti se opreste respiratia numai când asociezi cuvintele vrie si MiG 21! Da... :: continuare ::

Ritualul zborului

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Un spectacol aerian este un ritual fără pereche. Pregătită mi... :: continuare ::

Piloţii de vânătoare

În zilele în care la Bucureşti se organiza cel mai mare Summit NATO din istorie, aviatorii militari români executau misiuni de luptă reale la cel mai înalt nivel, cu un desăvârşit ... :: continuare ::

ARIPA LANGA ARIPA sau vecinatatea oamenilor buni

Zborul, aceasta rupere lenta de o stare veche de mii de ani si învatata de omenire în mai putin de un secol, pare a nu fi o profesie. Nu este o meserie în acceptia generala a cuvântului. Nu are nimic ... :: continuare ::

Anul ...avion.

Imagini aeronautice ...hazlii. Recomandat celor care au un umor ...retinut.... :: continuare ::

Celula de alarmă

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Mereu vrem să fim fiecare ceva separat. Să nu fim amestecaţ... :: continuare ::

Piloţii

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Într-o vreme în care aviaţia lumii străbate drumul până în... :: continuare ::

CAUZA

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Suferinţa omului impresionează. Reală, ruptă de orice formă... :: continuare ::

Om şi avion

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Astăzi scriu despre un om. Nu este un om special în accepţia g... :: continuare ::

Pilot fără zbor...

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Pilotul militar, când nu zboară, se descalifică. Încet, exact în ritmul... :: continuare ::

Facerea de rău

Omul, uneori rămâne doar cu gândurile sale, cu chipurile şi vocile acelora care, cumva în plan secund, trăiesc cu el, într-o lume a ideilor. Prin acest joc, tulburat constant de întreb&... :: continuare ::

Să te naşti a doua oară

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Ca pilot militar, urcând în alt avion decât cel care te-a consacrat ca luptător ... :: continuare ::

Puteti citi:

Fotografia zilei:

Filmul zilei :