Newsletter:
Cautare:
 
"Este vremea zborului, sub semnul viitorului"
 
  Pasiunile se nasc singure, traiesc ascunse si foarte rar sunt marturisite. Eu sunt unul dintre acei oameni care a început zborul dintr-o mare pasiune.
Acasa Carti Despre noi Galerie foto Galerie video Noutati Contact

Zborul este vis lucid

Motto:
„Odată am zburat şi eu, odată,
Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte”
Cântec folk din anii 70
Cei mai mulţi dintre oameni, când vorbesc despre zbor, parcă se transfigurează. Le apare depărtat ca putinţă, cel mai des vag cunoscut, mai mereu îmbălsămat cu roiuri de gânduri tainice şi greu de rostit, însă totdeauna dorit. Spun cuvinte despre zbor ca cele despre minuni rare, se închină în gând ca la grozăvii de neatins, iar în urmă speră stins atingerea cerului cu mâna. Ori, dacă şansă nu este, lumea şi spaţiul de deasupra capului, rămân de invidiat.
Din interior, zborul este altceva.
Dâra de vis şfichiuieşte obrazul nopţii, însă trena lui configurează aliura de cremene a unui pilot conformat minuţios şi impecabil regulilor de viaţă din zbor.
Zborul nu are pauze contemplative: avionul trebuie continuu pilotat. Te vrea al lui şi te are acolo. În zbor. Pentru că în aer, este absolut totdeauna ceva de făcut.
Când visul de zbor se îmbracă în realitate, gândurile ştirbe trebuie uitate în spatele cortinei ce cuprinde vremelnice trăiri de uz zilnic. Nu răsare soarele în vis, dar el este acolo, doar obloanele minţii să fie deschise, ori doar puţin trase de pe ochiul de lumină iscat de cer şi sădit în fiecare, sub semn de ursită.
Lumea zburătorilor se legitimează prin minte trează, spirit limpede şi acţiune eficientă. Prin luciditate altoită pe un trup sănătos.
Visul poate părea fragil, doar atunci când nu are aripi… Dar, viaţa zburătorilor, dincolo de orice umbră schilodită a unei fantome, este un film real despre victorie, dar mai ales despre preţul ei. Orice zbor uită ceva, dar mai ales adună ceva. Ca între două lumi paralele, visul din zbor se zideşte. Cer, pământ, cer. Viaţă, trudă, moarte. Bucurie, ori lacrimă. Duce la infinit visul de zbor, dar timpul lui aşteaptă la poarta caracterelor alese. Ca să ai aripile larg deschise, trebuie să ştii a te ţine pe aer.
Visul răspunde gândului, sculptându-l în piatra realităţii. Zborul botează în apa cerului cutezanţa din vis şi o ridică la rang de virtute. Rămâne misterul. Visul de zbor, pentru foarte puţini oameni, se face realitate. Iar realitatea este, mai târziu, istorie.
Zborul răsare din pasiune, urcă-n cer ca joc major şi vis lucid, risipindu-se în aterizare ca pretext pentru alte decolări. Încercat o dată, crează dependenţă: visele frumoase, noi oamenii, le vrem fără sfârşit.
DUMITRU BERBUNSCHI

Noutati:

Optsprezece praguri

„Clipe de dural şi flacără şi raţiunea seacă de metal gonind cu două mii cinci sute de kilometri pe oră, rupeau timpul în felii netede ce nu se atingeau, clipel... :: continuare ::

Crepuscul de zbor

„Ceea ce ne salvează este să facem un pas. Întotdeauna, acelaşi pas, pe care omul îl reîncepe.” („Pământ al oamenilor” – Antoine de Saint - Exupery) Am decolat de sub grinda ... :: continuare ::

NEVOIA UITARII

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Oamenii învăţaţi spun că uitarea ar fi o deteriorare a memoriei ... :: continuare ::

Camaradul saptamanii

Citeste materialul pe adresa : http://www.presamil.ro/OM/2006/48/12.pdf ... :: continuare ::

Monstri sacri.

DORU DAVIDOVICI ÎNTRE ZBORUL SPRE STELE ŞI GLORIA POSTUMĂ Piloţii militari nu intră în cărţile de citire. Nu sunt, în accepţia largă a expresiei, persoane... :: continuare ::

LIMITELE

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Destul de des, fie că recunoaştem ori nu, ne aflăm limitele. Simţ... :: continuare ::

ZBOR DE LUPTA

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Nimic nu poate egala prezenţa zborului de luptă. Imprevizibila lui desf... :: continuare ::

De pe "www.aviatia.ro"

Cate ceva despre...... :: continuare ::

URCAREA LA CER

Pilotul de vanatoare traieste singur si moare la fel. Insa, pe aerodrom, nimeni nu stie si nici nu se arata ca-i gata sa moara. Asa este aceasta profesie: vecina cu vesnicia. Oricat ar fi de strapuns... :: continuare ::

OFRANDELE ZEULUI ZBOR

Omul, a deprins zborul. L-a învatat ca pe o povata, l-a abordat cu sfiala si l-a încercat cu timiditate, ca atunci când te afli cu adevarat în fata unei taine detinute doar de zei. Coborâta din... :: continuare ::

REFUGIUL

Chiar si asa, de vrem ori nu, daca suntem atenti la tectonica zilnica, lumea se misca. Merge. Poate o retrospectiva intelectuala polarizata in jurul vietii personale, destelenita dintre multiple ... :: continuare ::

CLIPA CARE VINE

Urca în avioane pilotii pentru ca aceasta le este profesia. Pentru ca asta stiu sa faca, iar avionul le este si arma si scut – necesara regasire în pustiul uscat al câmpului de lupta. Pilotii în ... :: continuare ::

Vremea schimbarilor - RENASTEREA

Din nastere, omul se vrea pazit de o uitare prea grabnica. Pentru asta se apuca de facut case, sapat fantani, nascut copii, plantat copaci si cate altele... Dar, dupa ciclul arhaic al anotimpurilor u... :: continuare ::

Conştiinţa

Când înveţi să scrii, când chiar te apuci de scris ori când, în buna regulă a strădaniei umane îţi câştigi pâinea de pe masă din această zăbavă, eu cr... :: continuare ::

Zbor de viaţă (1)

Moto:„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Toţi visăm. La revărsatul zorilor, la ziua de mâine, la ce va mai fi... :: continuare ::

Zbor de viaţă (2)

Moto:„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 M-am întors ca dintr-un vis. Visul pilotului de avioane supersonice pentru care str... :: continuare ::

Viaţa ca zbor

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii ’70 Fiecare rază de lumină ce trece prin geamul opac la exterior, dar prin... :: continuare ::

Rectificările timpului

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii '70 Diferenţa dintre un om obişnuit cu asprimea şi tăria pă... :: continuare ::

Note de lectura.

Intors din anticamera mortii Vrie! O descriere a unei vrii de catre un pilot aflat în cabina unui MiG 21! Un fapt uimitor! Ti se opreste respiratia numai când asociezi cuvintele vrie si MiG 21! Da... :: continuare ::

Ritualul zborului

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Un spectacol aerian este un ritual fără pereche. Pregătită mi... :: continuare ::

Piloţii de vânătoare

În zilele în care la Bucureşti se organiza cel mai mare Summit NATO din istorie, aviatorii militari români executau misiuni de luptă reale la cel mai înalt nivel, cu un desăvârşit ... :: continuare ::

ARIPA LANGA ARIPA sau vecinatatea oamenilor buni

Zborul, aceasta rupere lenta de o stare veche de mii de ani si învatata de omenire în mai putin de un secol, pare a nu fi o profesie. Nu este o meserie în acceptia generala a cuvântului. Nu are nimic ... :: continuare ::

Pilot cu experienţă

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Mă tot gândesc de ceva vreme la condiţia pilotului. Ce, dar mai... :: continuare ::

Anul ...avion.

Imagini aeronautice ...hazlii. Recomandat celor care au un umor ...retinut.... :: continuare ::

Celula de alarmă

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Mereu vrem să fim fiecare ceva separat. Să nu fim amestecaţ... :: continuare ::

Piloţii

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Într-o vreme în care aviaţia lumii străbate drumul până în... :: continuare ::

CAUZA

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Suferinţa omului impresionează. Reală, ruptă de orice formă... :: continuare ::

Om şi avion

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Astăzi scriu despre un om. Nu este un om special în accepţia g... :: continuare ::

Pilot fără zbor...

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Pilotul militar, când nu zboară, se descalifică. Încet, exact în ritmul... :: continuare ::

Facerea de rău

Omul, uneori rămâne doar cu gândurile sale, cu chipurile şi vocile acelora care, cumva în plan secund, trăiesc cu el, într-o lume a ideilor. Prin acest joc, tulburat constant de întreb&... :: continuare ::

Să te naşti a doua oară

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Ca pilot militar, urcând în alt avion decât cel care te-a consacrat ca luptător ... :: continuare ::

Puteti citi:

Fotografia zilei:

Filmul zilei :