Newsletter:
Cautare:
 
"Este vremea zborului, sub semnul viitorului"
 
  Pasiunile se nasc singure, traiesc ascunse si foarte rar sunt marturisite. Eu sunt unul dintre acei oameni care a început zborul dintr-o mare pasiune.
Acasa Carti Despre noi Galerie foto Galerie video Noutati Contact

Viaţa ca zbor

Moto:
„Odată am zburat şi eu, odată,
Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte”
Cântec folk din anii ’70
Fiecare rază de lumină ce trece prin geamul opac la exterior, dar prin care eu din interior văd, intrând apoi pieziş prin perdea până la mine în chilia etanşă în care redescopăr mersul prin lume, pare un fir de viaţă. Ca după un zbor, halucinant şi greu, mă redescopăr cu fiecare punct fix redobândit, pe pământul de unde am plecat. Totdeauna cerul îmi pare mai plin şi mai frumos, fascinant în nemărginire şi greu de pătruns ca o citadelă cosmică, însă rădăcinile mele de zbor din pământ îşi resorb esenţele. Poate de asta cred că aici, pe pământ, prin fapte îţi semnezi neuitarea şi îţi configurezi zborul ultim.
Am învăţat pe aerodrom strădania. Poate pentru că zborul trece, se spulberă ca un fuior de fum, rămânând doar încrustarea lui în circumvoluţiuni de viaţă trăită, pilotul simte nevoia să lase ceva. Să se zidească în crenelul clipei ca să nu fie cumva uitat. Poate de asta zborurile se povestesc şi se strâng în caiere bune de tors sub ploaia amintirilor, atunci când retrăieşti stingher anii ce te-au albit. Acolo am înţeles definitiv că eşti ceea ce faci. Zborul tău te povesteşte, iar avionul te arată. Te reconstituie întreg din jumătăţi desperecheate, suflă viaţă peste fier şi te ridică pe orbita fixă a răsplăţii pentru îndrăzneală: vei rămâne zburător.
Câte zboruri îţi trebuie ca tu să nu mai uiţi? Veşnic vei vrea mai mult, iar acolo sus, tot ce pare de nepătruns te va fascina. Poate de asta nu vei rămâne niciodată încremenit în zboruri trecute ci te vei cuprinde tot mai mult în icoana decolărilor viitoare, drămuindu-ţi puterea ca pe un leac fără pereche: este viaţă. În balanţa cerului, viaţa trăită sub valurile vremii cu bornele ei de hotar, aduce la ţărm neuitarea.
Urma zborului meu este ca vântul: nu se vede, dar se simte. Poate de asta după geamul meu opac, pot chiar să-mi ţes ghergheful vieţii pe câmpul de zbor ce mi-a rămas, neted ca un bărăgan, unde câteodată miroase a fum de lumânare pentru jertfă. Am răbdare să văd scrijelitul vieţii pe turnul unui foişor de dor, cu groapa săpată pentru un copac ori un trandafir, cu brazdele de grâu verde date deoparte de pe fuselajul unui om-avion răpus... Iar apoi, pe toate să le strâng, ca să le pot răsfrânge în bolta cerului, acolo unde pilotul simte cum îşi ţine inima în palme. Unde pericol nu-i, iar de ajuns, ajung doar invingătorii. Unde au loc şi cei care au murit fără de vreme, dar mai ales cei care au trăit prin fapte. Prin urme. Zboruri. Unde gestul simplu de a nu uita sfinţeşte crucea de la grinda vieţii, iar trecerea timpului este zbor. Un zbor trăit ca un prezent continuu.
Viaţa ca şi zborul, sunt scurte, însă învăţătura lor e lungă.
DUMITRU BERBUNSCHI

Noutati:

Optsprezece praguri

„Clipe de dural şi flacără şi raţiunea seacă de metal gonind cu două mii cinci sute de kilometri pe oră, rupeau timpul în felii netede ce nu se atingeau, clipel... :: continuare ::

Crepuscul de zbor

„Ceea ce ne salvează este să facem un pas. Întotdeauna, acelaşi pas, pe care omul îl reîncepe.” („Pământ al oamenilor” – Antoine de Saint - Exupery) Am decolat de sub grinda ... :: continuare ::

NEVOIA UITARII

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Oamenii învăţaţi spun că uitarea ar fi o deteriorare a memoriei ... :: continuare ::

Camaradul saptamanii

Citeste materialul pe adresa : http://www.presamil.ro/OM/2006/48/12.pdf ... :: continuare ::

Monstri sacri.

DORU DAVIDOVICI ÎNTRE ZBORUL SPRE STELE ŞI GLORIA POSTUMĂ Piloţii militari nu intră în cărţile de citire. Nu sunt, în accepţia largă a expresiei, persoane... :: continuare ::

LIMITELE

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Destul de des, fie că recunoaştem ori nu, ne aflăm limitele. Simţ... :: continuare ::

ZBOR DE LUPTA

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Nimic nu poate egala prezenţa zborului de luptă. Imprevizibila lui desf... :: continuare ::

De pe "www.aviatia.ro"

Cate ceva despre...... :: continuare ::

URCAREA LA CER

Pilotul de vanatoare traieste singur si moare la fel. Insa, pe aerodrom, nimeni nu stie si nici nu se arata ca-i gata sa moara. Asa este aceasta profesie: vecina cu vesnicia. Oricat ar fi de strapuns... :: continuare ::

OFRANDELE ZEULUI ZBOR

Omul, a deprins zborul. L-a învatat ca pe o povata, l-a abordat cu sfiala si l-a încercat cu timiditate, ca atunci când te afli cu adevarat în fata unei taine detinute doar de zei. Coborâta din... :: continuare ::

REFUGIUL

Chiar si asa, de vrem ori nu, daca suntem atenti la tectonica zilnica, lumea se misca. Merge. Poate o retrospectiva intelectuala polarizata in jurul vietii personale, destelenita dintre multiple ... :: continuare ::

CLIPA CARE VINE

Urca în avioane pilotii pentru ca aceasta le este profesia. Pentru ca asta stiu sa faca, iar avionul le este si arma si scut – necesara regasire în pustiul uscat al câmpului de lupta. Pilotii în ... :: continuare ::

Vremea schimbarilor - RENASTEREA

Din nastere, omul se vrea pazit de o uitare prea grabnica. Pentru asta se apuca de facut case, sapat fantani, nascut copii, plantat copaci si cate altele... Dar, dupa ciclul arhaic al anotimpurilor u... :: continuare ::

Conştiinţa

Când înveţi să scrii, când chiar te apuci de scris ori când, în buna regulă a strădaniei umane îţi câştigi pâinea de pe masă din această zăbavă, eu cr... :: continuare ::

Zbor de viaţă (1)

Moto:„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Toţi visăm. La revărsatul zorilor, la ziua de mâine, la ce va mai fi... :: continuare ::

Zbor de viaţă (2)

Moto:„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 M-am întors ca dintr-un vis. Visul pilotului de avioane supersonice pentru care str... :: continuare ::

Zborul este vis lucid

Motto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Cei mai mulţi dintre oameni, când vorbesc despre zbor, parcă se transf... :: continuare ::

Rectificările timpului

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii '70 Diferenţa dintre un om obişnuit cu asprimea şi tăria pă... :: continuare ::

Note de lectura.

Intors din anticamera mortii Vrie! O descriere a unei vrii de catre un pilot aflat în cabina unui MiG 21! Un fapt uimitor! Ti se opreste respiratia numai când asociezi cuvintele vrie si MiG 21! Da... :: continuare ::

Ritualul zborului

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Un spectacol aerian este un ritual fără pereche. Pregătită mi... :: continuare ::

Piloţii de vânătoare

În zilele în care la Bucureşti se organiza cel mai mare Summit NATO din istorie, aviatorii militari români executau misiuni de luptă reale la cel mai înalt nivel, cu un desăvârşit ... :: continuare ::

ARIPA LANGA ARIPA sau vecinatatea oamenilor buni

Zborul, aceasta rupere lenta de o stare veche de mii de ani si învatata de omenire în mai putin de un secol, pare a nu fi o profesie. Nu este o meserie în acceptia generala a cuvântului. Nu are nimic ... :: continuare ::

Pilot cu experienţă

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Mă tot gândesc de ceva vreme la condiţia pilotului. Ce, dar mai... :: continuare ::

Anul ...avion.

Imagini aeronautice ...hazlii. Recomandat celor care au un umor ...retinut.... :: continuare ::

Celula de alarmă

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Mereu vrem să fim fiecare ceva separat. Să nu fim amestecaţ... :: continuare ::

Piloţii

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Într-o vreme în care aviaţia lumii străbate drumul până în... :: continuare ::

CAUZA

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Suferinţa omului impresionează. Reală, ruptă de orice formă... :: continuare ::

Om şi avion

Moto: „Odată am ştiut să zbor, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte.” Cântec folk din anii ’70 Astăzi scriu despre un om. Nu este un om special în accepţia g... :: continuare ::

Pilot fără zbor...

Moto: „Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte” Cântec folk din anii 70 Pilotul militar, când nu zboară, se descalifică. Încet, exact în ritmul... :: continuare ::

Facerea de rău

Omul, uneori rămâne doar cu gândurile sale, cu chipurile şi vocile acelora care, cumva în plan secund, trăiesc cu el, într-o lume a ideilor. Prin acest joc, tulburat constant de întreb&... :: continuare ::

Să te naşti a doua oară

„Odată am zburat şi eu, odată, Dovadă n-am, dar imi aduc aminte.” Cântec folk din anii 70 Ca pilot militar, urcând în alt avion decât cel care te-a consacrat ca luptător ... :: continuare ::

Puteti citi:

Fotografia zilei:

Filmul zilei :